Unirea Urziceni, noul lider al Ligii I

Redactor:
Cezar Uricec
Unirea Urziceni, noul lider al Ligii I
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dacă sezonul s-ar fi încheiat aseară, Dinamo și Unirea s-ar fi aliniat la startul Ligii Campionilor, însă prestațiile celor două echipe sunt încă departe de pretențiile europene.

În drumul spre „masa bogaților”, alb-roșiii au dat ieri peste „Chelsea de Ialomița”, o formație a cărei disciplină tactică se apropie de cea a celebrilor londonezi. Iar dacă pe teren s-ar fi aflat Drogba sau Anelka, cu siguranță Unirea reușea să deschidă scorul în primele 10 minute, când Onofraș și Bilașco au ratat din careul lui Lobonț. De partea cealaltă, „câinii” s-au împotmolit în sistemul defensiv gândit de „Bursucul” Petrescu, acest adevărat „bau-bau” al Ligii I. Echipa lui Mircea Rednic a trăit doar la fazele fixe, inițial prin Boștină, apoi prin Cristea, acesta din urmă fiind aproape de a spăla imaginea primei reprize printr-o „directă” care a căzut pe bara porții lui Arlauskis.

După pauză, primul care a încercat să iasă din ceața așternută în „Ștefan cel Mare” a fost dinamovistul Torje, ale cărui incursiuni au creat impresia că alb-roșiii se află la cârma partidei. Fals, pentru că Urziceniul a stat bine în ghete și a dat lovitura în minutul 58, voleul din 16 metri trimis de Bilașco depășindu-l pe Lobby. Liniște în tribune, liniște și pe gazon. Rednic a început caruselul schimbărilor, însă inspirația din meciul cu Steaua nu l-a mai ajutat și de această dată, Marius Niculae ratând incredibil din câțiva metri. 1-0 pentru Unirea, care reaprinde lupta pentru titlu.

"E unul dintre cele mai importante goluri ale mele. Dacă suntem puternici, rămânem pe primul loc" – Marius Bilașco, atacant Unirea

"Mă bucur că o echipă de «refuzați» a bătut-o pe Dinamo și a ajuns pe primul loc"
– Bogdan Mara, mijlocaș Unirea

3 goluri a marcat Bilașco în acest campionat pentru Unirea. El a fost adus gratis de la FC Argeș, după cinci sezoane petrecute la Pitești

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum a răspuns cel mai inteligent om din lume (IQ 210) la întrebarea: 'Există sau nu Dumnezeu?'
Cum a răspuns cel mai inteligent om din lume (IQ 210) la întrebarea: 'Există sau nu Dumnezeu?'
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Nimeni și nimic nu-l mai poate opri
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Nimeni și nimic nu-l mai poate opri
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×